De Halloween într-un bar, un drag queen (adica un bărbat care se crede femeie), a mimat un avort în cel mai grotesc mod posibil. Si-a băgat un cutit in balonul pe care-l băgase pe sub o rochie albă și a scos de acolo sânge, un cordon ombilical și apoi o păpușă căreia i-a rupt capul și pe care se prefăcea că o mănâncă.

Iată la pachet tot demonismul posbili. Depravarea sexuală în cel mai grotesc mod posibil, uciderea copiilor prin avort, canibalism și toate astea de sărbătoarea drăcească numită Halloween. Nu dragilor, nu am luat-o noi razna, nu suntem noi paranoici, nu ni se pare nouă că a înnebunit lumea și nici nu suntem fanatici sau intoleranți. Dar cum numești un astfel de om care sărbătorește în asemenea manieră depravarea și uciderea, care întruchipează toată suferința mintală și psihică la pachet.

Îmi este sincer milă de oameni atât de chinuiți, de demonizați. Când Isus se apropia de astfel de oameni, demonii din ei intrau în panică, cereau milă și se zvărcoleau de frică. Azi astfel de demonizați sunt văzuți de unii ca fiind normali, inclusiv de unii de prin Biserici. Însă mai milă îmi e de cei chinuiți de astfel de oameni, iar cei mai chinuiți sunt chiar copiii care nu se pot apăra, ei sunt omorâți cu milioanele prin avort, sunt mințiți și debusolați că-și pot alege și schimba sexul, sunt chiar abuzați, sunt învățați de mici erotismul, ajungând să-și piardă virginitatea la vârste în care nu ar trebui să știe ce e aia.

Doamne, îndura-te de lumea aceasta și ferește-ți Biserica de spiritul acestui veac!

Cu prețuire,
Toni Berbece


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *