Sari la bara de unelte

Boala care te aduce cu fața la perete…



“A venit vremea când medicii lui Ezechia i-au înmânat analizele pe care scria: boală incurabilă. A fost o zi în care buffetul suedez cu sute de feluri de mâncare nu mai avea nicio valoare pentru Împăratul Ezechia. Nici marmura, nici granitul. Nici hainele de mătase, nici talanții de aur. Dintr-o dată, singura soluție care i-a rămas a fost “întoarcerea cu fața la perete”.

2 Imparati 20:1 “În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.”2 Imparati 20:2 “Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:”

Deși nu ne place să recunoaștem, durerea trupului aduce deseori vindecare sufletului. Aduce lacrimi la rugăciune, smerenie și pocăință.

Vremurile de strâmtorare au menirea să ne desprindă de pământ. Să ne reamintească că aici suntem călători. Că putem pleca într-o clipă. Că unii mor iar alții pier.

Poate că a venit vremea să ne întoarcem cu fața la perete. Să regăsim valoarea familiei, a părtășiei și a căminului nostru.

E benefică durerea despărțirii. Am stat prea mult pe telefon când eram împreună. Ne va face să prețuim mai mult frații și surorile noastre de-acum, când bisericile sunt închise. La deschidere vom cânta cu lacrimi: “Părtășie, părtășie, binecuvântată ești”.

Ieri m-a salutat cineva din adunare, de pe trotuar, în timp ce eu conduceam. Am condus cu lacrimi mai departe. Lacrimile curățesc ochii. Și inima se face mai bună. Și dorul de părtășie crește.

Nu ne place falimentul. Nici pierderea locului de muncă. Nici boala. Nici instabilitatea economică sau socială. Dar să nu uităm că ani de zile, când totul a fost bine, am uitat să-I mulțumim lui Dumnezeu.

Are Dumnezeu metode extraordinare să îngenuncheze Planeta. Când ne-a vorbit prin sănătate să ne pocăim, ne-am pus căștile în urechi și am mers mai departe. Acum ne vorbește prin viruși. Doar să luăm seama.

E bun și spirtul și săpunul pentru curățirea mâinilor. Dar David a înțeles că igiena sufletului o face doar Dumnezeu în urma pocăinței mele:

Psalmii 51:2 “Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu! “

Ce folos ca avem mâini curate și baia plină de șampoane dacă inima e murdară? Bun, ne ferim de coronavirus, dar ce facem cu fățărnicia, lăcomia, invidia și minciuna? Aceștia sunt viruși care infectează inima. Nu ai vrea să strigi ca David?

Psalmii 51:10 “Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! “

Doar cei cu inima curată văd cerul.

Matei 5:8 “Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”

Nu ne place boala. Dar ea ne poate aduce vindecarea.”

Cristian Boariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *