“O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!” (Psalmul 107:8) Bunătatea lui Dumnezeu este ceva ce Dumnezeu, prin revelație, a declarat a fi adevărat. Este un atribut a Lui și poate fi afirmată fără echivoc cu privire la Dumnezeu: Dumnezeu este bun. Când spun că Dumnezeu este bun, nu vreau să spun că El este neprihănit sau sfânt. Dumnezeu este și neprihănit și sfânt, dar nu despre asta vorbesc aici. În plus, a spune că Dumnezeu este bun și că acest bun nu înseamnă neprihănit și sfânt, nu trebuie interpretat ca a vedea în mod ușuratic neprihănirea și sfințenia lui Dumnezeu. Când vorbim despre bunătatea lui Dumnezeu, ne gândim la cu totul altceva. Dumnezeu este blând, de partea noastră, îndurător, bun la inimă și binevoitor. Țineți minte că niciunul din atributele lui Dumnezeu nu se ciocnește cu alt atribut. În ceea ce-L privește pe Dumnezeu și atributele Sale, există o concordanță și o unitate care transcend capacitatea noastră de înțelegere. Ceea ce declară Dumnezeu că este adevărat despre Sine este ceea ce accept eu, și pe asta îmi zidesc viața. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că e mai mare decât capacitatea mea de înțelegere. Doamne, Tu ești bun și faci bine. Bunătatea Ta nu este în competiție cu niciunul din celelalte atribute ale Tale. Îți mulțumesc pentru bunătatea pe care mi-ai arătat-o azi. Amin și amin.

A. W. Tozer – Umblarea mea zilnică