Când s-au ridicat în țara noastră oameni atât de porniți împotriva lui Dumnezeu? Văd cum se încurajează păcatul de acolo de sus, din fruntea țării, prin faptul că se sponsorizează un muzeu al destrăbălării, văd cum se dorește fraternizarea cu Occidentul pe linia introducerii libertinajului sexual în scoli, văd cum Postul TV Digi scrie cu litere de o șchioapă că “virusul a venit pe calea credinței”, iar acum citesc ceva ce mă îngrozește, anume că directorul SGA Suceava este demis din cauza gestului de a se ruga lui Dumnezeu în public, în genunchi, înaintea instituției. Las mai jos declarația acestuia:

”Pace. Cum vă spuneam ieri, dimineață m-a sunat șeful meu de la Bacău, pentru că a primit ordin să mă demită pentru gestul meu, de a mă ruga în fața clădirii, ca Dumnezeu să se îndure de Suceava/România și să oprească această pandemie de Covid 19. Le-am spus că nu am greșit cu nimic față de voi, nici față de Dumnezeu. El a zis că așa a venit ordinul de la București. Și astăzi am primit decizia prin fax, cu data de 10-04-2020, sunt schimbat din funcție. De 6 ani sunt pe acest post și cred că este și acest lucru în voia Lui Dumnezeu. Șefii mei au zis că regretă pentru că nu au ce să-mi reproșeze, dar cred ei că Dumnezeu va face dreptate! Le-am spus că nici eu nu le reproșez nimic și continui să mă rog așa cum am declarat. Vă mulțumesc pentru rugăciunile voastre! Să rămânem sănătoși!”.

Cum e posibil așa ceva, să ne înstrăinăm ca neam atât de mult de curăția morală, de rugăciune și de Dumnezeu. Mai văd o știre care iar mă pune pe gânduri. La Cluj peste 2000 de oameni stau ca sardele într-un aeroport așteptând avioanele care-i vor duce la lucru în Germania, iar Bisericile nu au voie să se adune nici măcar în noaptea de înviere, nici măcar să vină pe rând oamenii la porțile Bisericii pentru a lua lumină sau pentru a face o rugăciune.

Știu ca pot face acea rugăciune și în cămăruțele lor, dar la Cluj ce caută 2000 de oameni îngrămădiți pe un aeroport? Adică avem dublă măsură? În Biserica se pot îmbolnăvi, dar pe aeroport nu? Când caută credința vin virusurile, iar când caută banii și de-ale gurii nu mai vin? Aici e deja exprimarea unei gândiri pur materialiste, o gândire care condamnă credința, dar care nu condamnă tot ce are legătură cu păcatul, imoralitatea și goana asta doar după pământ. Nu am auzit pe nimeni să zică faptul că boala a venit prin alergatul frenetic după hârtie igienică și drojdie, dar a venit din cauza alergatului după credința în Dumnezeu. Asta-i culmea snobismul și a obrăzniciei!

Cu prețuire pentru creștinii de pretutindeni,
Toni Berbece