“Avem nevoie de rugăciune pentru că nu-i la modă.
Iar noi nu trebuie să fim la modă. Atunci când vorbim de rugăciune sunt multe obstacole, multe blocaje şi la prea puțini le este drag zidul.

Atitudinea e importantă în rugăciune.
Atitudinea faţă de Dumnezeu e dată de cuvântul anadeian, care înseamnă mai mult decât perseverenţă, înseamnă un tupeu sănătos. Credem că suntem foarte smeriţi dacă nu cerem nimic, dar întreaga Scriptură e plină de “întrebaţi, cereţi, căutaţi si bateţi”.
Avem o atitudine proastă şi faţă de noi înşine.

Dacă nu te crezi vrednic să primeşti binecuvântarea, fii pe pace, nu o vei primi. Oricum, nu prin meritele noastre avem ceva. De aceea Pavel ni se pare un tip încrezut, ca Ilie pe vremuri, ce “la cuvântul lui” închidea Cerul şi-l deschidea ca pe o umilă garsonieră dintr-un bloc de nefamilişti.
Atitudinea faţă de alţii are de-a face cu iertarea. Dacă nu-i ierţi pe alţii nu vei primi nici tu iertare( Matei 6:15), iar atitudinea de neiertare blochează răspunsul la rugăciune, făcându-te total nevrednic de el.

Păcatul e o barieră sănătoasă. Păcatele noastre pun un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu – atunci mâna lui Dumnezeu devine scurtă şi nu mai poate să dea pâinea peste zid. Poate doar să o arunce, ca la câinii violenţi. Egoismul e un alt impediment. Prima rugăciune a Bibliei consemnată în dreptul lui Avram e profund egoistă: ”Doamne, ce-mi vei da?” Sigur că pe parcurs Avram s-a mai pocăit şi-l vedem in Geneza 18 cum se roagă pentru Sodoma şi pentru nepotul Lot.

Mândria de asemenea nu-i profitabilă. Când în Luca 18 un fariseu se duce la rugăciune la Templu, se întâlneşte cu un vameş care-şi făcuse din piept tobă. Amândoi se rugau. Fariseul se ruga lui însuşi, iar vameşul lui Dumnezeu. Răspunsul a fost pe măsură, pentru că Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.

Când am fost tânăr mă rugam să schimbe Dumnezeu lumea. Când m-am maturizat am cerut ca Dumnezeu să-i schimbe pe alţii. Acum, când mă leg la şireturi cu greutate, mă rog ca Dumnezeu să mă schimbe pe mine.”

Pastor Vladimir Pustan