Azi am mijlocit cu peste 120 de persoane pentru țara noastră, ne-am cerut conform Scripturii iertare pentru păcatele națiunii acesteia, pentru sutele de avorturi făcute zilnic, pentru zecile de crime, pentru hoție și corupuție, pentru alcoolism și consumul de droguri, pentru prostituție și destrăbălarea sexuală cât și pentru multe altele. Am îngenunchiat cu toții și chiar am plâns cerând îndurare.
În timp ce mă rugam am văzut peste România un nor mare și negru care acoperea toată harta țării noastre. Dar în timpul rugăciunilor creștinilor din această țară zeci de mii de îngeri au căzut peste România ca niște săgeți spărgând acest nor și făcând găuri uriașe prin care intra lumina, iar acești îngeri au început să spargă lacăte de peste Bisericile închise, de peste afacerile închise, de peste școlile închise, de peste blocajele de tot felul cauzate de Covid 19. Dumnezeu vrea să elibereze România și nu o va face nici prin măsurile politice, nici prin medicină, până când credincioșii nu se vor unii și mai mult în mijlocire, aducând soluționarea. Dacă noi mijlocim, această criză va dispărea așa cum a apărut.
Dacă și tu crezi că rugăciunea mai are efect, te așteptăm să mijlocești zilnic împreună cu noi. Nu vei fi niciodată singur, dacă iei o zi de post și mijlocești pentru țară, vor fi alte zeci de mii împreună cu tine. Crede!
Cu prețuire,
Toni Berbece