„Dar eu nu țin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă.” (Faptele Apostolilor 20:24)

Este mai uşor să-I slujeşti lui Dumnezeu fără să ai o viziune, să lucrezi pentru Dumnezeu fără să ai o chemare, pentru că atunci nu eşti neliniştit din cauza cerinţelor Lui; călăuza ta va fi gândirea ta naturală, poleită cu un strat de sentimente creştine. Vei fi mai prosper şi plin de succes, mai liniştit, dacă nu eşti conştient de chemarea lui Dumnezeu. Dar dacă primeşti o însărcinare de la Isus Cristos, gândul la ceea ce vrea Dumnezeu te va urmări mereu ca un ţepuş; nu vei mai putea lucra pentru El pe baza gândirii tale naturale. Ce consider eu că este cu adevărat preţios pentru mine? Dacă n-am fost acaparat de Isus Cristos, voi considera slujirea, timpul acordat lui Dumnezeu, viaţa mea, ca lucruri preţioase pentru mine. Pavel spune că şi-a preţuit viaţa numai ca să poată îndeplini slujba pe care o primise; a refuzat să-şi folosească energia pentru alte lucruri. Fapte 20:24 consemnează neplăcerea aproape sublimă a lui Pavel cauzată de faptul că i s-a cerut să se gândească la sine însuşi; lui ii era absolut indiferent orice alt considerent în afară de cel al îndeplinirii însărcinării pe care o primise. Lucrarea noastră practică pentru Dumnezeu poate fi o piedică în calea abandonării în braţul Lui, deoarece ea se bazează pe argumentul „Aminteşte-ţi ce folositor eşti aici” sau „Gândeşte-te cât de valoros ai fi în acel gen de muncă”. Această atitudine nu-L pune pe Isus Cristos drept Călăuză a noastră pe drumul pe care trebuie să mergem, ci pune propria noastră apreciere cu privire la locul unde suntem cel mai de folos. Nu te gândi niciodată cât eşti de folositor, ci gândeşte-te că nu eşti al tău, ci al Lui.

Oswald Chambers – Totul pentru gloria Lui