Dacă până atunci le-a poruncit să tacă cu privire la identitatea Sa, acum vremea ascunderii trecuse. „Strigă de bucurie, fiica Sionului, iată Împăratul tău vine la tine”. Pe vremea aceea, Ierusalimul avea 80000 de locuitori, acum în cetate erau peste 2 milioane şi Împăratul intra călare pe măgăruş, supunându-i-se astfel creaţia, ucenicii, calendarele.
El creatorul tuturor lucrurilor cere un măgăruş, dar nu era la singurul împrumut şi asta doar să-L facă mai uman, mai aproape de noi.
Când va veni să-Şi instaureze împărăţia nu va mai fi călare pe măgăruş, ci pe un cal alb (Apocalipsa 19:11-16). Slujitorii Împăratului erau ascultători, smeriţi, credincioşi pentru că la un asemenea împărat, asemenea supuşi. Dar Împăratul când a ajuns în cetatea cea mare, deşi călare pe măgăruşul – simbol al păcii, a devenit dintr-o dată violent, răsturnând mese şi lovind băieţii deştepţi din templu ce-l aduseseră acolo pe Mamona. Nu poţi face din casa lui Dumnezeu un butic fără riscul de-a lua într-o zi peste bot.
Când a ajuns în cetate Împăratul a plâns. O vedea asediată cu 30000 de orăşeni crucificaţi, vedea Templul ars, vedea Auschwitzul, se vedea pe El Însuşi crucificat şi respins de aceeaşi orăşeni.
I-a prins nepregătiţi pe oameni. Să ai ochi şi să nu vezi, urechi şi să n-auzi, ce durere! Iată Împăratul tău vine la tine. Nu-L face să plângă…

Vladimir Pustan