Ei erau olari, si locuiau în livezi şi în lunci; locuiau acolo lângă împărat, şi lucrau pentru El.

1 Cronici 4:23


Olarii erau muncitori foarte apreciaţi, iar regele avea nevoie de ei; de aceea, erau în slujba regală, deşi materialul cu care lucrau nu era decât lut. Şi noi putem fi angajaţi într-o lucrare însemnată a Domnului, dar trebuie să privim ca un mare privilegiu orice lucrare pe care o facem pentru El; de aceea, ne vom îndeplini chemarea, sperând că „pe când voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint, şi penele lui sunt de un galben auriu” (Psalmi 68:13). Textul ne spune că cei care „locuiau în livezi şi lunci” aveau condiţii grele de trai şi multă muncă. Poate că şi-ar fi dorit să locuiască în oraş, să aibă parte de viaţa, societatea şi rafinamentul lui, dar şi-au păstrat locurile stabilite, fiindcă trebuiau să lucreze pentru împărat. Locul în Care locuim este fixat, şi nu trebuie să-l părăsim dintr-o toană sau un capriciu, ci să căutăm să-I slujim Domnului, fiind o binecuvântare pentru cei printre care trăim. Aceşti olari şi grădinari aveau companie regală, fiindcă „locuiau acolo lângă împărat”. Deşi trăiau în livezi şi lunci, locuiau acolo cu regele. Nici un loc şi nici o ocupaţie, oricât de josnică şi neplăcută, nu ne pot despărţi de comuniunea cu Domnul nostru. Atunci când vizităm cocioabe, spaţii aglomerate, ateliere sau închisori, putem merge cu Regele. În toate lucrările credinţei, putem conta pe comuniunea cu Isus. Când ne aflăm în lucrarea Sa, depindem de zâmbetul Lui. Voi, lucrători necunoscuţi care munciţi pentru Domnul vostru în mijlocul mizeriei şi josniciei, înveseliţi-vă, fiindcă în grămezile de bălegar s-au găsit nestemate, oalele de lut au fost umplute cu comori cereşti, şi buruienile au fost transformate în flori preţioase. Locuiţi cu Regele pentru a face lucrarea Sa, şi atunci când El îşi scrie cronicile, numele vostru va fi amintit.


C. H. Spurgeon