Sari la bara de unelte

Ironia lui Dumnezeu și Postul cel Mare…



De câteva săptămâni Dumnezeu ne-a pus la post. Pe toți. Cu mic, cu mare. Și pe cei care și-au planificat să fie în post, că doar e Postul Mare, dar și pe cei care nu și-au planificat. S-ar putea să fie un post chiar mai mare decât “Postul Mare”. Și chiar sugerez să ne angrenăm toți în “Postul cel mai Mare”. Este postul despre care Dumnezeu spune că-I este plăcut.

“Iată postul care‑Mi este plăcut: să dezlegi lanțurile răutății, să desfaci legăturile jugului, să‑i eliberezi pe cei asupriți și să zdrobești orice jug, să‑ți împarți pâinea cu cel flămând, să le oferi săracilor fără casă un adăpost, iar când vezi un om gol, să‑l acoperi și să nu te ascunzi de cel ce este rudă cu tine” (Isaia‬ ‭58:6-7‬). Merită citit întreg capitolul.

Dar nu despre post voiam să scriu, ci despre ironia lui Dumnezeu. Scriptura dezvăluie și această fațetă a caracterului lui Dumnezeu. Gândiți-vă doar la Moise, la modul cum a fost salvat, adoptat, crescut și educat cu banii de la bugetul statului egiptean pentru a deveni eliberatorul evreilor din sclavia egipteană. Întotdeauna zâmbesc când citesc cum Miriam, sora lui Moise, îi spune prințesei Egiptului că-i găsește ea o doică pentru copil, și o aduce pe mama copilului.

Întotdeauna m-a fascinat ironia lui Dumnezeu și faptul că uneori Dumnezeu râde în ceruri de aroganța și ignoranța noastră. “De ce se întărâtă neamurile și cugetă popoarele lucruri fără folos? Cel Ce șade în ceruri râde; Stăpânul Își bate joc de ei” (Psalmii‬ ‭2:1, 4‬). Cred cu tărie că Dumnezeu a îngăduit acest timp de oprire pentru că mergeam prea repede, cu spatele la El.

În dimineața aceasta, deschid aplicația “Weather” și mă uit la cum arată vremea în Timișoara până în Duminica Floriilor. Nu-mi amintesc în ultimii ani așa o vreme splendidă la început de aprilie. Numai fain de ieșit în parcuri sau de mers pe centru. Și îmi vine în minte sloganul #StațiînCasă și imediat m-am gândit că Dumnezeu râde puțin de noi. În felul Lui, cu o fină ironie a unui Tată bun și perfect, pentru că nici soarele, nici florile și nici primăvara nu sunt în carantină.

Dacă prindem mesajul transmis de Dumnezeu, inclusiv prin vremea frumoasă de afară, s-ar putea ca la finalul acestui Post Mare să fim mai câștigați decât înainte. S-ar putea să ne trezim că ne plac tot mai mult lucrurile demodate, cum ar fi: credința, familia, biserica, loialitatea, respectul, liniștea, rugăciunea, meditația…și mai adăugați voi câteva.

Samy Tuțac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

New Report

Close