Iubire fără dragobeţi şi valentine



N-a nins toată iarna aşa de liniştit ca astăzi… Probabil că e ultima încercare a gonitei ierni de a mai acoperi cu albul ei mizeriile cotidiene. A fost iarna zgârcită cu fulgii până acum pentru că trăim în veacul iubirii celuilalt cu moderaţie, ca să ne rămână rezervă de dragoste pentru propria persoană. „Nimic în afară!”, aceasta e lozinca tristă a zilei…
Îmi spunea o florăreasă zilele acestea că se vând flori mai puţine ca niciodată. „Suntem în criză”, încerca ea să scuze insensibilitatea. Apoi mi-a vorbit de-o doamnă ce-şi cumpără zilnic flori spunându-le prietenelor că-s de la soţul atent. Şi este atât de invidiată….
Aceasta e prima caracteristică a iubirii de azi. Iubim egoist, o iubire de tip Garfield, motan sfătos şi parşiv ce-i spunea căţeluşului tont „Noi doi avem ceva în comun. Iubim aceeaşi persoană. Pe mine!”.
Iubirea de azi are gust de hamburgeri. O iubire la repezeală, un fast-food al sentimentelor. Aşa e viaţa. Aşa mâncăm, aşa trăim, aşa iubim… În momentele rare de tandreţe sună eternul mobil. În urma acestei iubiri grăbite se nasc copii cu care stăm puţin şi care ajung să ne fie străini la 18 ani, ca preţ plătit pentru dragostea de tip Western Union, singura instituţie ce mai ţine unită o familie.
O dragoste amestecată de tip Casanova. Dar cei ce vor să-i copieze viaţa să nu uite că el era un bărbat al tuturor femeilor, dar şi o femeie a tuturor bărbaţilor. Marşurile veselelor lesbiene pun dragostea normală cu genunchii pe cojile de nuci rămase de la cozonacul dracilor făcuţi în cinstea lui Simone de Beauvoir.
De aceea sunt de acord cu Valentine cea căsătorită cu domnul Dragobete. E nevoie de o zi pe an în care să iubim şi pe alţii, după atâta privire narcisistă în gol. Singurul lucru cu care nu sunt de acord este semnul grafic al acestei zile unice în an. Inima roşie ar trebui înlocuită cu dovleacul gol, luminat şi rânjitor de Haloween.
Va trebui să învăţăm ce-i iubirea sau s-o reinventăm. Probabil că va trebui să începem cu paşi mici, iar primul este să nu ne mai batem unul cu altul. Apoi să învăţăm să-i respectăm pe oameni, să-i admirăm pentru frumuseţea unică a fiecăruia deşi sunt de acord cu Rochefocauld că e greu a admira pe cineva şi a-l iubi în acelaşi timp.
Să învăţăm să dăruim. Timpul, florile, zâmbetul…
Tuturor celor ce iubesc mai mult decât o zi pe an, vă dedic o poezie despre cum am înţeles eu că se defineşte iubirea. Aveam atunci 18 ani şi nu mi-am schimbat părerea.

„Nu – iubirea nu e joc de loterie
Şi nici un împrumut cu doi giranţi
Tu eşti, iubito, marea poezie
Iar eu un vânător de elefanţi.

Nu – iubirea nu-i o lungă sărbătoare
Pe care-o treci fără dureri de dinţi
În fiecare zi aud o întâmplare
Cu fete ce-au fugit de la părinţi.

Nu – iubirea nu-i mănuşă aruncată
În ochii fericirii de apoi
Când un divorţ te costă o ciocolată
Se schimbă garda-n sunet de cimpoi.

Nu – iubirea nu-i o haină demodată
Pe care-o vinzi duminica-n obor
Trădarea ta pe buza-mi sărutată
E-o staţie la care mă cobor.

Nu – iubirea nu-i o palidă ninsoare
Căzută într-un august monoton
Ci paşi pierduţi prin săli de aşteptare
C-o floare degerată sub palton.”

Vladimir Pustan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *