M-am trezit azi dimineață cu o întrebarea care mi-a tulburat noaptea nedormită. De ce l-a întrebat Domnul nostru pe Petru dacă-L iubește mai mult decât ceilalți? Cum de a pus o astfel de întrebare, la care ucenicul n-ar fi putut răspunde cinstit? Cum poți știi că iubești pe cineva mai mult decât îl iubesc alte persoane? Cum putea Petru cântări, sau măsura, dragostea celorlați, ca să declare că a lui era mai mare? A pus oare Isus o astfel de întrebare, sau a întrebat altceva?

Nu am pretenția să lămuresc lucrurile, de altfel nici nu este acesta scopul acestor rânduri. O simplă consultare a ediției Cornilescu cu numere Strong, ne spune că pronumele demonstrativ folosit aici este un genitiv plural, masculin sau neutru. Cu alte cuvinte, traducerea putea foarte bine să fie: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât acestea? Probabil că Domnul a arătat spre corăbiile trase la mal, mrejele pline de pești mari, focul, pe jăratecul căruia se prăjeau peștii capturați în pescuirea minunată. Acolo erau prietenii și colegii lui Petru, veseli în jurul focului, cu bucuria învierii pe chipul luminat de răsăritul de soare. Erau acolo acele lucruri care alcătuiau idealul oricărui pescar, succesul unei meserii, sărbătoarea reușitei împreună cu cei mai apropiați prieteni.

Simone, Mă iubești mau mult decât iubești meseria ta, profesia, succesul și reușitele tale, corabia ta și echipamentul de pescuit, prietenii tăi…?

Ceea ce iubim mai mult ca pe Christos este idolul nostru.

Motivul pentru care m-a frământat întrebarea Domnului este că simt acum, în vâltoarea evenimentelor mondiale declanșate de pandemia virusului Corona, cum Domnul ne întreabă din nou de dragostea pe care I-o purtăm. Îl iubim oare mai mult decât obiectele care ne înconjoară? Mai mult decât profesia, succesul, realizările noastre?

Cu siguranță, lumea nu va mai fi aceeași după această pandemie. Va trebui să regândim relațiile de familie, să repunem la locul cuvenit relația cu Dumnezeu, să revedem modul în care ne închinăm. Probabil că va trebui să acordăm prioritate relațiilor și nu realizărilor, păcii sufletești și nu succesului material. Ca Petru, unii am renunțat la carieră, la succes, dar asta nu înseamnă că nu le mai iubim. Orice iubire, care atentează la primul loc rezervat Domnului, este idolatrie. Și iată, că un mic virus, nevăzut cu ochiul liber, oprește nebunia unei întregi civilații. Tot el ne oferă acum prilejul unei meditații la scopul vieții, demonstrându-ne pe viu cât de muritori mai suntem, cât de vulnerabile și fragile ne sunt visele și aspirațiile.

Starea de urgență în care ne aflăm, izolați în casele noastre, cu mii de întrebări și nesiguranța zilei de mâine, vedem cum lucrurile care ne înconjoară nu ne oferă mare consolare. Am venit aici pentru ele. Unii mai înfruntă și azi rigoriile zidurilor și granițelor, pericolele mărilor sau uscăciunea deșertului și jaful „coioților”(cum sunt numiți traficanții de oameni), ca să se înfrupte din visul american, sau european, care se va dovedi mereu un mare coșmar. În definitiv, suntem la un virus distanță de eternitate, în fața căreia toate agoniselile și zbaterile noastre nu valorează nimic.

Probabil că pentru cititorii mei, cu alte nume, nu sună prea personală întrebarea Domnului. „Petre, Mă iubești tu mai mult decât iubești aceste lucruri?”

Câtă iubire merită lumea de aici și acum, ne-o poate demonstra un mic virus. Iubirea Domnului, însă, rămâne pentru totdeauna.

Petru Lascău