Mai bine fugi…



Câteodată circumstanțele ne forțează limitele ca să ne supunem lor. Dacă nu suntem atenți și le urmăm, fără să analizăm sursa lor sau să protestăm în cazul în care ne sunt forțate principiile, lăsându-le să ne stăpânească, nu facem decât să acceptăm un destin fatalist:”așa a fost să fie…” Oare așa a fost să fie?
A te supune nu înseamnă să fii lipsit de rațiune și voință în actul căruia te supui. Dumnezeu nu o să-ți frângă niciodată spiritul ca să te facă să te supui Lui. Oamenii cer o astfel de supunere, una în care tu și eu suntem reduși la “nimic”. Nu mă înțelege greșit, nu e nici o greșeală în a te supune…. până acolo când “a te supune” elimină liberul tău arbitru. Atunci când a te supune devine o obligație ca efect a unei constrângeri în care îți este frântă voința… ei, bine, atunci este greșit.
Astăzi mă întrebam unde am greșit de fiecare dată când am pornit la un drum cu speranța unei victorii, însă m-am ales ca răspuns cu un eșec? Undeva, pe parcurs, am făcut alegeri greșite care au condus spre un rezultat dezastruos. Pe parcurs am acceptat să fiu condus de circumstanțe, să mă supun lor. Mi-a fost frântă voința. Când am acceptat să mă supun circumstanțelor, m-am îndepărtat de Dumnezeu.
” Supuneți‑vă deci lui Dumnezeu! Împotriviți‑vă diavolului , și el va fugi de la voi!” – Iacov 4:7 NTR
Dumnezeu nu ne administrează un inhibitor al voinței obligându-ne să-l urmăm, frângându-ne spiritul. Dacă te afli într-o situație în care ți se cere o supunere fără consimțământ, mai bine fugi… La Dumnezeu!

Luminița Ciuciumiș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *