Arde cerul și pământul, lungi puhoaie varsă norii,
Munții crapă, marea urlă, plânge lumea, plâng și zorii.
Toate-și schimbă rostul, starea, curg durerile șuvoi;
Universu-ntreg se miră cum ne batem joc de noi.
Cine, oare, e de vină pentru nebunia noastră?
Cine strică Adevărul și-această Planetă-albastră?
Cine otrăvește marea? Cine dezvelește munții?
Cine blastămă și râde? Cine este-n noaptea minții?
Cine a trădat Iubirea? Cine a-nșelat știința?
Cine-a pervertit gândirea și onoarea și credința?
Cine strică armonia ordinii lui Dumnezeu?
Cine laudă minciuna? Cine-s robii celui Rău?
Cine-s farisei și iude? Cine-aruncă la gunoi
Sfintele Porunci și pruncii și-Adevărul vieții noi?
Cine este vinovat pentru crime și dezastre?
Pentru falsa închinare? Pentru chinurile noastre?
Este Dumnezeu de vină că batjocorim natura?
Că iubim destrăbălarea? Că nu mai trăim Scriptura?
Nu e Dumnezeu de vină!
Noi suntem cei vinovați!
Noi uităm de Dumnezeu și de cei apropiați.
Lăcomia pentru-avere, viața noastră de păcate
Ne coboară-n foc și lacrimi, în durere și în moarte.
Câte suflete sărmane să înoate în durere
Să-nțelegem că păcatul ne îndreaptă spre cădere?
Când vom ști că viața-n lume fără Bunul Dumnezeu
Este doar deșertăciune, sub puterea celui Rău?
***
Doamne, te rugăm, ai milă, ia durerea omenirii,
Fă-ne să-nțelegem, astăzi, rostul vieții și-al iubirii!
Iartă-ne, din nou, Părinte, prin Isus, prin Fiul Tău,
Dă-ne duh de pocăință, să fugim de orice rău!
Dă-ne sfânta-nțelepciune să-nțelegem Adevărul,
Să purtăm mereu în suflet Dragostea, Lumina, Cerul!
S-alergăm, smeriți, la Tine, cât vom fi pe-acest pământ
Și de-ar fi să vină moartea, să murim cu Ceru-n gând!”
•𝐆𝐞𝐥𝐮 𝐂𝐢𝐨𝐛𝐚𝐧𝐮•