0%

Nu sunteți pregătiți…

Posted By: Soare Mariana On:


Albania a fost primul stat care cândva s-a declarat ateu, a umilit Biserica lui Hristos, iar din multe clădiri ale ei a făcut chiar toalete publice. La scurt timp poliția a descoperit, într-un orășel, o nuntă la care 116 mirese se măritau cu 116 miri, era o nuntă în care 232 de persoane se declarau “o familie fericită”, fiecare soț având 116 soții, iar fiecare soție având 116 soți, iar combinațiile dintre ei erau multiple. S-au întrebat de unde anomalia aceasta, iar răspunsul a fost simplu: “Din cauza lipsei de Dumnezeu!”

Azi societatea Îl împinge pe Dumnezeu și mai departe de ea, lovește cu nerușinare în legile curăției și în sfințenie, Hristos deranjează, e “prea alb” pentru lumea aceasta. E la fel de deranjant ca momentul în care eu am cântat colinde la o petrecere în care lumea nu credea că Isus va fi adus în discuție. Credeți-mă, oricât v-ar deranja Hristos, nu sunteți gata de momentul în care El se va retrage, nu sunteți pregătiți de ce va urma.

Nu sunteți pregătiți oameni buni de zecile, sutele de mii de copii care își vor pierde identitatea, neștiind cum i-a creat Dumnezeu și ce sunt de fapt, care e rostul lor pe pământ și care nu vor fi gata la rândul lor să procreeze. Nu sunteți gata pentru a suporta suferința care va veni peste mulți dintre copiii voștri, tratamente chimice, presiune psihică, operații și alte mutilații din cauza unei ideologii defecte. Cel mai mare grad de sinucidere la copii fiind în rândul celor care sunt incerți pe identitate, pentru că societatea îi impinge spre acest pericol.

Nu sunteți pregătiți de pandemia de SIDA, Sifilis și alte boli incurabile cu transmitere sexuală. Nu sunteți gata de bolile care vor veni în urma distrugerii barierei morale care le-a ținut departe de societatea noastră. Nu sunteți gata să tratați așa ceva, cum nici italienii nu au fost pregătiți pentru cei 200 de mii de bărbați infectați cu HIV din cauza destrăbălării sexuale, 200 de mii care peste câțiva ani la ritmul în care aceștia curvesc se vor dubla, tripla sau chiar mai mult de atât. Nu sunteți gata nici voi și nici spitalele voastre ca să trateze câte boli poate aduce păcatul.

Nu sunteți pregătiți să trăiți fără Dumnezeu, nu știți ce vă aștepată și nici nu ați vrea să știți. Veți afla în schimb doar dacă Hristos va vrea să încheie socotelile cu lumea aceasta și își va retrage protecția, se va retrage din calea răului pentru a-i lăsa pe oamenii neascultători pe mâna minților lor blestemate și pe mâna Diavolului.

Cu prețuire,
Toni Berbece


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Play Cover Track Title
Track Authors