Sari la bara de unelte

Nu te da bătut…



Soția unui evreu i-a spus într-o zi acestuia că ar fi bine să devină și el rabin, învățător al legii, dar el i-a răspuns că nu se pricepe deloc la Scripturi. Atunci soția l-a luat și l-a dus la fântână, unde i-a arătat o tăietură adâncă în piatra de la gura ei. Tăietura era făcută în timp de funia care a scos mii de găleți cu apă. Astfel soția i-a dat de înțeles că prin perseverență un om poate birui orice și poate realiza orice, cum o funie poate tăia piatra.

Tu ești o funie care sapă piatra, pari slab înaintea dușmanului, pari slab înaintea viciului, pari slab înaintea bolii, pari slab înaintea falimentului, par slab ca să reușești, dar Dumnezeu, prin rugăciune, îți dă puterea oțelului, vei trece prin orice încercare cum un râu își face loc printr-un munte. Apa nu ocolește munții, ci-i sapă la temelie. Prin rugăciune sapi problemele la temelie, acestea ori se vor prăbuși neputincioase înaintea ta, ori îți vor face loc să treci, iar tu îți vei continua drumul spre mare, spre succes…

Perseverența în rugăciune aduce biruința. Isus ne spune o pildă cu o femeie care a insistat la un rege până acesta a ascultat-o. Femeia nu avea un nume bun, nu avea bani, nu avea influență, dar avea cea mai puternică armă, arma perseverenței. A insistat până a primit. Fă la fel! Te-ai rugat azi?

“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide! Căci oricine cere primeşte; cel ce caută găseşte, iar celui ce bate i se va deschide.” – Matei 7:7-8

Cu prețuire,
Toni Berbece

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *