Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.“ Iov 14:1

Înainte de a adormi, ne-ar face foarte bine să ne amintim adevărul textului din seara aceasta; ne-ar putea ajuta să ne eliberăm de lucrurile pământeşti. Nu este nimic plăcut în a-ţi aminti că nu eşti imun în faţa necazurilor, dar acest gând ne poate umili şi ne poate ajuta să nu spunem ca psalmistul în textul de dimineaţă „Când îmi mergea bine, ziceam: Nu mă voi clătina niciodată” (Psalmi 30:6). Ne-ar putea împiedica să ne înfigem rădăcinile prea adânc în pământul acesta, fiindcă vom fi transplantaţi curând în grădinile cerului. Să ne amintim cât sunt de fragile binecuvântările pământeşti. Dacă ne amintim că toţi arborii pământului sunt însemnaţi pentru securea tăietorului, nu vom mai fi atât de doritori să ne clădim cuiburile în ei. Am iubi cu dragostea care aşteaptă moartea şi numără despărţirile. Cei dragi ai noştri ne sunt împrumutaţi, şi s-ar putea ca în clipa următoare să fim nevoiţi să-i înapoiem Dătătorului. Acelaşi adevăr este valabil şi pentru bunurile noastre. Bogăţiile îşi întind aripile şi zboară. Sănătatea noastră este la fel de precară. Asemeni florilor din câmp, nu trebuie să credem că vom înflori întotdeauna. Există o vreme pregătită pentru slăbiciune şi boală când va trebui să-L lăudăm pe Dumnezeu prin suferinţă, nu prin activitate. Nu există nici o cale de scăpare din faţa săgeţilor necazului; dintre puţinele noastre zile, nici una nu este ferită de durere. Viaţa omului este ca un pahar cu vin amar; cel care caută bucurie în el ar face mai bine să caute miere într-un ocean de apă sărată. Iubite cititor, gândeşte-te „la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2). Aci moliile rod totul, şi „hoţii le sapă si le fură” (Matei 6:19), dar dincolo bucuriile sunt eterne şi veşnice. Cărarea necazului este drumul spre casă. Doamne, fă din gândul acesta o pernă pentru toate frunţile obosite!

MEDITATII CH. SPURGEON (VOL. 2)