“Voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui in totul şi pe mine.” (2 Corinteni 12:15)

După ce Duhul lui Dumnezeu a turnat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre, începem să ne identificăm deliberat cu interesul lui Isus Cristos faţă de alţi oameni; iar Isus Cristos manifestă interes faţă de orice om. În lucrarea creştină nu avem nici un drept să ne ghidăm după afinităţile noastre; de fapt, acesta este unul dintre cele mai mari teste ale relaţiei noastre cu Isus Cristos. Plăcerea sacrificiului este că-mi dau viaţa pentru Prietenul meu. Nu o azvârl, ci-mi dau viaţa în mod deliberat pentru El şi pentru interesul Lui faţă de alţi oameni, nu pentru o cauză. Pavel şi-a consumat viaţa pentru un singur scop: să poată câştiga oameni pentru Isus Cristos. Întotdeauna i-a atras pe oameni la Isus, nu la el însuşi. „M-am făcut tuturor totul ca, oricum, să mântuiesc pe unii dintre ei.” Când un om spune că trebuie să-şi dezvolte o viaţă de sfinţenie singur, Dumnezeu nu mai este de nici un folos pentru semenii lui: el se aşază pe un piedestal, izolându-se de restul societăţii. Pavel a fost un om sfânt; oriunde mergea, Isus Cristos S-a putut folosi de viaţa lui. Mulţi dintre noi trăim pentru noi înşine şi Isus Cristos nu se poate folosi de viaţa noastră. Dar dacă ne-am predat cu totul lui Isus, nu mai slujim scopurilor noastre personale. Pavel a spus că ştie cum să fie „o ştergătoare de picioare” fără să-i fie silă de asta, deoarece izvorul principal al vieţii lui era devotamentul pentru Isus. Noi avem tendinţa să fim devotaţi nu lui Isus Cristos, ci lucrurilor care ne eliberează din punct de vedere spiritual. Nu aceasta a fost motivaţia lui Pavel: „Căci aproape că doresc să fiu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei” – o afirmaţie nerealistă, ex­travagantă? Când un om este îndrăgostit, astfel de vorbe nu sunt o exagerare, iar Pavel a fost îndrăgostit de Isus Cristos.

Oswald Chambers – Totul pentru gloria Lui