„Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și acești trei una sunt.” (1 Ioan‬ ‭5:7‬)

Uneori ni-L imaginăm pe Dumnezeu prezidând peste un tribunal și administrând legi care nu Îi plac și cu care nu e de acord. Îl vedem osândind cu lacrimi și scuze pe cineva la un iad în care nu crede. Ni-L închipuim pe Tatăl mânios și plin de dreptate și pe Fiul blând și plin de îndurare; și cele două nu se potrivesc. Îl vedem pe Tatăl venind grabnic cu sabia ridicată pentru a nimici omenirea și pe Fiul punându-se la mijloc, primind lovitura și murind pe cruce. Dumnezeu oferă pocăința pentru că Fiul Său a murit; și ne iartă de dragul Fiului Său. Adevărul este că Tatăl și Fiul nu au avut niciodată păreri diferite si nici pot avea, pentru că sunt una. Tatăl si Fiul împreună cred același lucru și au aceeași voie. Hristos Și-a dat viața pentru că a vrut să o facă și și-a dat-o pentru că Tatăl a vrut să o facă. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt lucrează în armonie, fiindcă au o natură, un gând, o voie și o dorință. Sfântă Treime, câteodată nu reușesc să-Ți dau Ție, cei Trei în Unul, ce Ți se cuvine în toate lucrurile. Azi sărbătoresc binecuvântata Ta unitate. Mă odihnesc în pace în Tine. Amin și amin!

A. W. Tozer – Umblarea mea zilnică