“Ei leagă în mod ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ‘Pace, pace!’, când nu este pace. Le este lor rușine de urâciunile pe care le săvârșesc? Nu, nu le este rușine deloc; nici măcar nu știu să roșească. De aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad și vor fi răsturnați, când vor fi pedepsiți, zice Domnul” (Ieremia‬ ‭8:11-12‬).

De câteva zile unii politicieni, comunicatori sau analiști nesinceri vorbesc despre unitate, pace, stabilitate. Cred că trebuie să ne întrebăm cu realism și fără patimă: Unitate între cine și cine? Pace între cine și cine? Între agresor și victimă, între hoț și păgubit?

Da, România are nevoie ca de aer de unitate, pace și stabilitate, dar unitatea se poate reconstrui numai după ce se face dreptate prin eliminarea vinovaților și numai după ce aceștia își recunosc fapta. Fără pocăință autentică nu există iertare autentică. Altfel nu se poate.

Stabilitatea în condițiile actuale ar fi una a hoției, a infamiei, a minciunii. Cei care vor unitate, pace și stabilitate, bine fac, dar ar trebui sa creeze premisele pentru acestea. Altfel doar “legăm în mod ușuratic” rănile României.

Samy Tuțac