I-am auzit pe mulți care au spus că situația de acum e ca o ruletă rusească, nu se știe în dreptul cui va fi glonț pe țeavă. Eu știu că un creștin nu e la voia sorții, ci în mâna lui Dumnezeu. Un creștin niciodată nu moare sau trăiește la întâmplare, ci totul e calculat și gândit în dreptul lui. Eu nu depind de “noroc”, ci de voia lui Dumnezeu.

Uneori Biblia este cât se poate de dură, dar nu putem și nu avem voie “să o îmblânzim”, nu avem voie “să o scuzăm” sau să-i facem pe oamenii rebeli să-L placă pe Dumnezeu, schimbându-I imaginea de Judecător într-una de Dumnezeu pasiv, neimplicat, distant și incapabil să gestioneze “problema” numită omenire și păcatul ei.

Conform Scripturii, moartea nu va lovi la întâmplare, cum nu a lovit la întâmplare nici în dreptul egiptenilor și cum nu a trecut la întâmplare peste casele evreilor fără să le atingă. În casele evreilor, care s-au încrezut în sângele protector al lui Cristos, nu s-a auzit nici schelălăit de câine, dar în fiecare casă a egiptenilor, care L-au nesocotit pe Dumnezeu, s-a ridicat steagul de doliu și din fiecare astfel de casă a ieșit câte un sicriu.

Dumnezeu controlează și moartea, nu doar viața, așadar încrede-te în Cel care poate porunci morții să ocolească a ta casă. Unii vor muri deși s-au încrezut în banii lor și și-au tapițat pereții cu făină, conserve, ulei și hârtie igienică, dar cine își va “tapița” pereții casei și ai vieții cu sângele lui Cristos va trăi fără frică, pentru că sângele Său asigură veșnicia, iar un om cu veșnicia asigurată nu se teme de moarte.

Cum bine vedeti și în poză, egiptenii râdeau de încrederea “penibilă” a evreilor în Sângele Mielului, dar la urmă s-a văzut cât de “penibil” a fost acest Sânge. La sfârșitul tuturor lucrurilor se va vedea cu adevărat cât de prețioasă este încrederea în Sângele lui Cristos. Tu L-ai pus peste casa ta?

Cu prețuire,
Toni Berbece